într-o amiază am închis telefonul
nu știu de ce
dar era pentru ultima oară
rămas cu brațele întinse
în nemișcare întâlnesc doar teamă și piatră
încep din glezne ocnașe
și-mi urcă tot sângele spre piept

e liniște în jur
juri că sunt un alcatraz al sinelui într-o grădină
cu pietre în loc de gratii
încă mă întreb de ce
adună și tot adună
căci sunt atât de mic

mă uit în jos
picioarele sprijină un munte de piatră
daca ai trece prin mine
poate voi cădea ca zidul berlinului între brațe
tu să te ridici pe vârfuri până departe
iar eu să mă cațăr pietricele în inima ta
cu brațele întinse
ca un iubit

și toate să se întâmple într-o amiază