Te-am visat!

mă trezesc lângă tine. tu încă dormi. ne aflăm într-o cameră cu aerul albastru, încărcată de firesc. ne ținem de mâini, simt strângerea ta ușoară. ai un somn liniștit și curat, doar pe gene îți plutește o urmă de zâmbet... încerc să nu mă mișc de teamă să nu-ți tulbur visul.

încep să percep mâinile noastre, atingerea lor ca pe un miracol. le privesc și mi se pare fantastic faptul că avem degete, aceste prelungiri care pot mângâia sau se pot face căuș într-o formă ce uneori păstrează alteori ascunde ceva.
și ținerea asta de mâini de unde-o fi venind? cred că de departe, de foarte departe, ca o sfântă promisiune.

mi se pare că murmuri ceva, dar nu, m-am înșelat! ochii îmi rămân opriți peste buzele tale. ce frumoase sunt așa, ușor întredeschise, respirând!

oare pe ele cine le-o fi născocit? atâția oameni și atâtea feluri de buze! și respirația ce înseamnă, de fapt?

deodată îmi simt mâna strânsă cu putere, mintea-mi explodează într-o minge de foc, vii atât de aproape de mine ca și când...

mă trezesc cu inima bătând nebunește peste tot. îmi ating pleoapele și tresar... pe gene-mi plutește o urmă de zâmbet...