Era un om,
Jongleur de meserie,
Ce arunca
Sfere-n cer.
Obișnuiam,
Să mergem împreună
La circ,
Ducînd în
Buzunare
Clipe rotune,
Pe care i le dădeam
Să le arunce.
Apoi
Stăteam nopțile
Cu ochii pe cer.
Vezi tu, aia,
Care clipește,
Știi tu…
Cînd…
Iar uneori
Se-ntîmpla
Să strige
După noi
Cineva.
Nu-i steaua voastră,
Am aruncat-o ieri noapte,
O recunosc,
Că are un colț mai îndoit.

Pe vremea aceea
Și cerul
Era la o palmă
Distanță
De ochii
Noștrii.