Sa te trezesti dimineata si sa te izbesti de aceleasi ganduri care stau la panda gata sa iti ceara explicatii, sa te indemne la o noua analiza a propriului tau suflet. Si te obosesc. Ai impresia clara ca esti prea obosit sa le raspunzi, sa te lupti si incerci sa iti gasesti refugiu intr-o imagine. O imagine a unui nisip cald si auriu, pe care degetele tale lasa urme lenese. Si apa le sterge mereu, si tu incepi din nou...aceleasi urme. Dar prea repede, si imaginea devine obositoare.
Cineva spunea ca mintea omului e de fapt boala, de unde incep toate nevrozarile. Si ia da nastere mereu la alte intrebari si raspunsuri, si acele intrebari gasesc altele si altele...Dar pana la urma, nu e mereu aceeasi intrebare, si acelasi raspuns?