Deschid ochii si sunt acolo unde nimeni nu a ajuns inca...
Ma-ntreb oare sufletul de om e ca o pana alba si plapanda?
Si daca chiar ar fi asa... fara el de ce nu putem exista?
Deschid ochii si astept in tacere,
Ma cuibaresc intr-un loc unde nimeni nu ma poate gasi...
Astept ceva... orice... sunt departe de a sti...
Incep sa-mi treaca prin fata-mi fel de fel de iluzii, imagini,
Naturi moarte, naturi abstracte... apoi apare chipul unei fecioare ce plinge
Cu lacrimi mari ca niste boabe de cristal... si fruntea-si atinge...
Locul ferecat in care m-am ascuns,
E inca de nepatruns... Iar imaginile, iluziile inca nu au disparut...
Imi trec prin fata-mi, parca, ca un film neinceput...
Sunt om, esti om, sunt suflet, esti suflet...
Deschid ochii... in fata-mi e o oglinda...
Persoana mea, mai are mult de mers,pina sa-atinga idealul din oglinda
Deschid a patra oara ochii... sunt inca un copil...
La ce folos sa cresc deodata... e prea devreme sau poate prea tarziu
As vrea a nu stiu cita oara, sa stiu
Cum de unii pot sa creasca din copii, oameni maturi
Iar altii nu pot sa-mbatrineasca pentru ca sunt inca copii...
Imi trec prin fata-mi prea multe lucruri pe care nu le inteleg...
Deschid ochii... esti linga mine vreau sa sper...