Căutând nemurirea, am dat peste Zorba Grecul și inevitabil de Grecia. Vechea Eladă pentru mine nu înseamnă numai filosofie, ci și încântătoarea poveste a omului, nemuritorului Zorba. Am dansat împreună cu el, am râs sau am plâns cu el, dar nu mi-am închipuit că ne va părăsi un pic pentru a merge în nemurire. Am descoperit acum că am probleme cu nemurirea, de când a murit Anthony Quinn. Până ieri, eram veselă la gândul că într-o zi, poate, îl voi vedea pe Zorba, de ce nu, chiar în Grecia, mângâiată de soare și de briza mării si să adulmec mirosul de portocali sau de maslini infloriti. Am căutat o viață întreagă să găsesc farmecul și frumusețea lui Zorba și deodată, m-am urâțit. Nu mai sunt liberă, sunt plină de amintiri ale filmului și cărții care pălește în fața vizualului Zorba. Legendele Olimpului m-au fascinat, dar nu îndeajuns încat să-l uit pe bătrânul care a fost pe rând marinar, miner sau mereu prieten. Nici filosofia nu va putea înlocui locul ramas liber. Am fost, căci nu mai sunt. Am fost Zorba chiar dacă veșnicia a început cu el. Anthony Quinn a plecat în căutarea lui Zorba nemuritorul și numai în Rai îl va găsi. Porțile s-au deschis pentru el și așteaptă să înceapă dansul. A fost o revelație să citesc memoriile omului care poate fi orice grec, român sau american, de la cerșetor până la un mare magnat. Nu pot decât să sper că într-o zi voi fi Zorba și că voi dansa acel dans nebunesc al cunoașterii și bucuriei de a trăi, așa cum numai Anthony Quinn a știut să mi-l arate. Acesta este omagiul meu adus unui actor pe care l-am stimat și l-am iubit pentru că a știut să îmi arate lumea, fie ea frumoasă sau urâtă.