fiul meu nu știe multe lucruri,
explorarea lucrulilor simple
îi umple curgerea timpului,
aleargă, “să plindă cionicătoarea”,
de stângăcie pașii se ciocnesc,
balaurul “piatlă” genunchi-i julește,
și-l pupă mama,
“ca să tleacă”,
deschide brațele,
mă topește cu căldura lor,
sunt doar un cântec pentru o eternitate,
cât două brațe larg deschise,
pe-obrazul meu sărutu-i alinare-n suflet,
mă prinde de mână,
“Vleau să-ți spun un seclet!”
m-aplec,
îmi șoptește, “Te iubec mami!”
nu mai știu spune nimic,
ochii-mi zâmbesc printre lacrimi,
te trăiesc în sfârșit, fericire…