Am încetat să mai caut vreun semn al trecerii mele
cu timpul mă voi ghemui în această uitare ca într-un uter bolnav
de acolo voi striga tot felul de vorbe care neajunse la tine vor părea cântec mut
Am încetat să mai sper într-o moarte fără sfârșit
așa cum nu mai cred că există undeva vreun început în circularul și dansabilul rut
absențele tale se întețesc ca ploile toamna
pe când eu scriu acest jalnic poem țiuit
despre un ceva devenind nu știu cum altceva;
acum numai tu poți să-mi spui care cuvânt dă să moară

și caii se împușcă, nu-i așa?