Ma tem de inserare si de intunecimea acesteia... noaptea e mult prea mare pentru inima mea mica...
Uneori simt ca nu incaape atata intuneric...
Eu sunt o fiinta diurna, traiesc prin lumina, daca aceasta lipseste ma intomnez pana si in cea mai adanca hematie congelata...
Acum in zadar... mai sunt 6 ore pana dimineata...
Somnul deja mi-a adurmit in palma, leganat mladiu de suflul meu...
Eu o sa dorm asta seara cu ochiul doar... sufletul o sa se gandeasca la nemurire - e singurul lucru care ma rascoleste si ma condimenteaza mai amaruie.
Maine am prima ora de informatica, pana atunci, trebuie sa gasesc labirintul de intelefere a acestei stiinte fara de duh.
Acum plec... ochiul imi tipa irizari... imi smulge luna din cer... pleoapa incepe sa ma umileasca... se inchide... si inca nu mi-a cerut voie. Hmmm poate maine o sa se cuminteasca... poate ca nu.
Poate ca eu nu sunt doar eu.
Sunt eu, pleoapa si ochiul.
Ufff cat urasc luna...!!