Nebunii îmi susură după ureche

Rânjindu-și dinții galbeni, pătați,

Peste gândurile-mi cuvinte

Ce-i cu noi, suntem cu toții drogați?

«Lasă întunericul

Să-ți cuprindă sufletul

Oricum,

În intuneric îi e locul.

Și scuipă-mi dragostea

pentru că nimeni

Nu va mai avea nevoie de ea.

Lasă răceala și indiferența

Să-ți încetinească urcarea

Sângelui spre inimă,

Să-ți înnăbușe

Dorința

Să-ți înghețe

Inima.

Iar tu,

Să încetezi a mai bate

Odată cu ea»

Furia-mi pune moartea în fața ochilor

Orbecăind vă caut,

Nebunilor

Și fără să știu încotr-o s-o apuc

Răstorn tabla de șah:

Sunt, din nou, pentru ultima oară,

Mat.