Grațierea mea este moartea

văzând un om flămând aș fi vrut să fiu alături de el
nemâncând nimic, dar nu am putut...
văzând un om înfrigurat aș fi vrut să îi semăn
tremurând de frig, dar acasă am aprins focul în sobă...
văzând atâția oameni fără case, i-aș fi luat pe toți
la mine acasă, dar niciunul nu a încăput...
atâta bine aș fi vrut să pot face
dar nici-un bine nu am făcut...
și sunt atât de slab, de nevolnic la suferințele
propriei mele cărni, încât nici nu voi face...
am vrut să mă rog, dar după o zi rugăciunea
mi s-a părut inutilă,
mai bine, Doamne, îți scriu ca un condamnat
cereri de grațiere,
în fiecare zi,
și grațierea mea este moartea
vai, atât de târzie...