Ce sincer trec
fulgii de scrum
pe lângă vise ce apun
și răscolesc
dintr-un abis de mătase,
atunci când îi privesc,
abisul meu.

două lacrimi
pline de noroi
e tot ce-a mai rămas
din noi,
dintr-o idilă
ce nu trebuia să moară.
dar tu ai vrut să o ucizi,
să mă ucizi,
în fiecare seară...
ai reușit.