nu mai încerc nimic
nici o mișcare nici un gest
am atîtea să vă spun încît simt nevoia să tac
idioți gălăgioși sentimentali năpădesc ambele sensuri
ale căutării
nu au dubii decît îmboldiți de lăcomie
nu văd pe unde calcă și nici de ce nu iubesc
se opresc își strigă imbecilitatea într-o retorică sacră
oameni îmbrăcați în hîrtie de ziar
trubadurii cuvintelor eviscerate de suflet
mă doare neatingerea lor
deși la fel de mult mă lasă neîntrupat și rece
sînt clipe cînd nefericirea are mai mult suflet decît ei
metaforele par un sacrilegiu atunci ca și acum
eu doar mă strîng într-o arsură de esofag