Clipe de gheață răstoarnă anii de soare,
Care de globuri adună scrumul unor gânduri
Ce se împrăștie pe o zăpadă infinită de glasuri stinse.
Degeaba țipi! Nu te aude nimeni, biet fulg de nea
Alunecând pe obrazul lăcrimat al unui suflet
Împins de durere spre căderea nopții.
Cufăr al luminii, dă-mi cheia ce o ții închisă
Și lasă-mă să scot steaua lacrimii
Să îi dau viață, să o învăț să cânte...
Să cânte moartea, să cânte viața...
Amăgitoare clipă de cristal se podidește
Pe o cârpă nespălată de ani ai suferinței
Crude și neastâmpărate... căci se joacă
Și nu-i pasă dacă strică....