Sunt ochii tăi prea negri
Sau sufletu-mi e trist?
E zâmbetul tău dulce
Sau viața-mi e amară?
Și ce-i acel ceva care m-a cucerit
De-aș vrea să fii cu mine
În fiecare seară?
Oare surâsul tău e-atât de diferit
Sau visul meu e răstignit pe cruce?
Și mi-am lăsat dorința pierdută-n infinit
Să nu-mi mai pot astăzi aminte a-mi aduce
În care zi, în care vis al nopții,
Scăldat în dulci culori de ametist,
Te-am întâlnit pe tine pe drumul vag al vieții
Când m-am trezit din visul meu cel trist.
Și-am plâns la pieptul vremii când Steaua mea Polară
Mi-a mai trădat un vis, mi-a mai ucis o seară.
Și nu știu cum, și nu știu ce să fie
Această grea durere, această bucurie.

(duminică, 10 noiembrie 1996)