La început am fost un mare gol
În care au început să cadă ere glaciare,
În care a început să cadă
Omul de Neanderthal,
În care au crescut piramide
În care au căzut regii…
Golul acela s-a umplut rând pe rând
Cu fluvii, cu magmă,
Cu zâmbete.
Apoi acel gol s-a completat
Cu Dunărea, cu Munții Carpați,
Cu voi,
Cu perceptibile și imperceptibile
Infinituri ale cunoașterii,
Ale spațiului, ale timpului.
Hei! În golul din mine a căzut patria,
A căzut Luna, a căzut Soarele,
Au căzut nasturii din pătura vecinei
Scuturată în miez de noapte.
Și cad, cad umbre, cad lacrimi,
Cad culorile curcubeului,
Cad cuvintele limbii române…
Acum nu mai sunt un mare gol.
Acum sunt optimist.
Poate să cadă în mine infinitul
Năruindu-mă, înnobilându-mă…
Aceasta este istoria unui eu
Căzut în propriul gol
Umplut până la refuz
Cu un sâmbure.