Trenul acela,
pleca netăgăduit – duminica
avea ochii electrici
și noaptea cît era de groasă
se ghemuia în șanțuri
să n-o spintece


Trenul acela
trecea duminica prin visele mele
tăindu-le pentru o vreme


L-am pîndit nu departe de gară
să-înțeleg ce anume purta
în pîntecul cu bănci de lemn
de ce rămîneam atît de singură ?


În vagonul unsprezece, la fereastră
erai tu:
dragostea-mea-de-drumuri
cîndva am să mă urc
în vagonul unsprezece
am să trag semnalul de alarmă
și-o să ieșim din timp
amîndouă.