Se aprind lumini bolnave
Le presimt
În tenebrele unei nopți târzii
Umbre misterioase trec fără zgomot
Și se pierd în depărtări.
Liniște…
Aud cum mizerabile trupuri
Se târăsc prin noroaie
Desfășurându-și ticăloasa existență sus,
Deasupra mea;
Privesc cu ochii-nchiși
Și totu-i negru
Reci degete lungi mi-apasă fruntea
Îmi acoperă pleoapele grele.
O voluptuoasă amorțeală mă cuprinde
Și fiori de gheață se strecoară
În întregu-mi, pustiitul trup.
Încerc să deschid gura
Dar ea rămâne închisă
Sub aceeași greutate vâscoasă
Și deodată îmi simt trupul
Încarcerat de bulgări moi de tină.
Vreau să strig:
“Nu! Nu trebuie să fiu aici,
Mai curge sânge-n acest trup,
Inima-mi pulsează încă
Și mai pot merge, mă mai pot mișca!
Sunt vie!” Sunt moartă…