Cand mama plange,
Stiu;
Si tata buzele isi frange,
E tarziu…
Cand intre ei incep
Cuvintele sa moara
Se pierde o viata-n urma lor
Si clipele incep sa doara,
Si un copil in mine plange…
Si cand ii las impreuna
Pe vechiul peron,
Spunandu-mi trist “ramas bun”,
Parca ii aud in ganduri
Zicandu-mi rece: “nu acum…”
Si –i vad prin geamul de la tren
Privindu-ma zambind,
Printre mainile lor trecand
Atatea trenuri gonind…
Caci azi pe sina ruginita
Trenul lor asteapta doar
Valea-mbatranita…
Cand mama plange,
Nu mai stiu
Si tata buzele isi frange;
Pentru ei nicicand n-a fost prea tarziu…