Agonizez, dar e doar clătinarea
Unei speranțe nemilos gonite.
S-au prăbușit în hăuri stânci lovite
De valul surd ce mi-a oprit visarea.

Frânturi de voci, părelnic auzite,
Se duc și vin, iar sufletu-mi e marea
Ce-și linge trist și nestatornic sarea
Trăirilor prea lesne-n trup topite.

Și serile s-au dezbrăcat de frică,
Iar gândul mut privește-n sus, spre crug.
Simt umbra clipei nimbul cum și-l strică

Vibrante rugi se-aprind mocnit pe rug.
Din zidul tihnei îngeri se ridică.
Tăcut și drept de moarte nu mai fug.




15 ian. 2004