Pierdut îmi pare, sufletul hoinar
căci zeii noștri, altor zei, se-nchină
și nu mai răspândesc lumină
ca să deschidă margini de hotar.

Pierdut îmi pare, sufletul hoinar
căci nu mai știe că visează,
precum un lemn în foc agonizează,
din arta gustului bizar.

Pierdut îmi pare, sufletul hoinar
deși mai răspândește câte-o rază,
la margini de hotar creează.
Dar ce frumos că zboară iar.