Să nu mă-nșeli, minune tăinuită,
Să nu-mi întorci privirea spre niciunde,
Spărgând în cioburi gândul ce ascunde
Capcana vorbei aspru ticluită.

Să nu-mi atârni împestrițate funde
De pleoapa orei ce-a trecut grăbită,
Ca să ascunzi ispita obosită
De tăvăliri prin văgăuni imunde.

Mai bine goală, cum ai fost creată,
Să-ți uiți ființa moale în eter,
Ca să te sorb din ceața ce mă-mbată

Cu-arome dulci în ceasul efemer.
Ce am șoptit cu patimă odată
S-a auzit năvalnic până-n cer.




5 februarie 2005