m-am instalat în sfârșit la mansarda
trei sute douăzeci hotel Universal
din București sat plin de lăutari
însă eu știu că de mult poezia
nu mai înseamnă cântec
deci nu vă alarmați pe fruntea mea
nimeni nu va lipi cu scuipat vreo bancnotă
de la fereastra din capătul holului
privind pe strada paralelă casa
în care eminescu a lucrat pentru Timpul
zilnic mă-ntreb de ce inutil
lucrează timpul pentru Eminescu
până când mă cuprinde un hohot
de se cutremură toate tarabele
nu va alarmați prieteni – mai trăiesc
trebuie să subscriu cu indiferență
chiar și adevărului care ar produce un dezastru