cobor în rădăcini pe patul durerii
sufletul pustiit în visuri rămâne pe la răscruci
cutez spre înălțimi
stelele aprind candela cu fruntea obosită
suferința mi-a împietrit inima
pe morminte

orele reci mă preling secundă
călător printre ramuri uscate
dorul aproape s-a stins mai pâlpâie pierdut
tânăr sfărâmat în nopți osândite
hidoase fiarele urlau a miros de schelet
cu forme cumplite priveau neclintit
suflarea să rupă

vieții îmbătate pe scena vremurilor
răsturnate în țărână
atât de albastru
privesc pământul
din marile nimicuri nisip neroditor
speranțe prăbușite prin noapte alergând

amintiri dureroase potecile nu s-au unit
risipit printre cețuri – examen de conștiință
ca o făclie obosită
de patimi mă simt măcelărit
osânda îngheață
zidul speranței

moartea spintecă văzduhul în falnicul său zbor
viața mea