Tăcerea
mi-a picurat peste trup,
ca o rană.
Frumoasă și singură,
ca o zînă,
îmbracată în costum de durere,
stau la capătul nemărginirii
și printre atîtea fețe,
te caut ca într-un haos catifelat.
A exploadat tot ce a fost...
și orașul în care ai fost fericit...
Durerea îmi pleacă din suflet
prin mîni fîrtecate,
prin vene curgînde...
Alături de îngeri...
A zbura e ușor...
cînd nimic nu te cheamă,
nici gînduri nebune,
nici triunghiuri finite...
Doar singurătate,
mascată sub chip de tăcere...