Te rog, o, frunte rece, vrei tu să-mi răspunzi
Atât de albă ești, cremene clară,
Încât nici ploaia n-a putut, amară
Cute să-ți sape. Simt: secretul tău, da, mi-l ascunzi!

Cândva, în timpul mort ai să te-afunzi
-Uitată-atunci paloarea ta lunară-
Numai aminte să-ți aduci, hoinară,
Săruturile date printre frunzi.

De câte ori, cuprins de-uimire,
Cu ochi smeriți, privindu-te, mi-am zis: "Ea are
Minunile toate, pe chipu-i curat

Strânse olaltă" ; fragezi scântei, sunt fervori
Aici venite tocmai: jos ele-au zburat
Sufletu-mi scrijelind: mii de culori.