tăcerea mea este imnul meu
aș fi vrut sa culeg spuze de la facerea lumii
pentru a-mi fauri un glas
in schimb din oseminte m-am născut
și taina lor o port,
in liniștea tâmplei
acolo unde ma privești doar tu
intrigata, suflându-mi polenul privirii...
nu e loc pentru certitudini,
nici pentru destine faurite inainte de viată
doar pentru spuza timpului
din care ne naștem cu fiecare secundă,
și murim cu fiecare alta, mai bătrană,
așa că nu ma mai privi, întreabă-mă...
căci eu nu pot iubi decat prin culori,
nu te pot auzi decât printre lacrimi de flori

aș fi vrut mai multe amurguri înmuiate în zori
pentru noi amandoi...