Apele veșniciei
Inundă pământul,
Dintre păpădii
Morții ies la plimbare,
Unul cate unul.

Pasarea mitică se ridica
Din piept prin barba mea
Si n-o sa zic nimica
Dacă se face stea.

Pe drumul vieții mele
Se lasă noaptea dulce
Prin colbul ros de patimi
Lumina Ta mă duce.

Sunt frunzele uscate
Iar pielea mea-i zbârcită
Si pieptul meu adună
Lumina Ta sfințită.