am scris pe o sprânceană ridicată rugile
cusute cu lacrimi pe perna nopților nedormite
era mirarea coșarului
pictând tavan cu stele și luna într-o fereastră
îmi lasă fără culori visele
turnând în pahare iluzii
am obosit să le beau pe sufletul gol

l-am rugat să-mi curețe somnul pleoapelor
de pânza amintirilor ce le-au lăsat deschise
hipnotizând chelicerele timpului
lăsându-l agățat de miezul nopții
pe spatele ușilor închise