Din trei odăi, trei tăceri privesc viața.

În prima, cea a facerii mele
era prea mult bine din mamă
și strașnic rânduit
să tac cât sunt povară.

În cea mai largă odaie,
aceea a vremelniciei,
am reușit să descopăr tăcerea
în slove, în fapte și rugă.

Cea de pe urmă tăcere m-a cuibărit
în imensitatea conștiinței din care,
coridorul îngust al trecerii-n neființă,
a rupt o cămăruță pentru amintiri.