DRUM ÃŽNTRERUPT


Un crustaceu se zbate în lumea lui întoarsă,
Ca nimeni altul, poate, pe o potecă ștearsă.
În plină dimineață norocul și-l încearcă,
Să meargă mai departe, tot mai departe, parcă.

Și cum pășește dânsul, cu grija despletită,
Să nu rănească glia, preasfânta lui iubită,
Deodată se oprește cu spaima necuprinsă,
Minunea ce-i apare e flacără nestinsă.

Să fie curcubeul cu haina lui vărgată?
Că prea cuprinde cerul și bolta despicată.
Să fie, rupt din Soare, cât lacrima, un fulger?
Că prea e în viteză de parc-ar fi un înger.

Dar, vai, cât se frământă și cât de lungă-i calea,
Cât de îndepărtată e ținta următoarea,
Că până să ajungă în locul lui anume,
Vin roțile mașinii și-l trec în altă lume.