Țările noastre sunt atât de departe
și noi ne cunoaștem atât de puțin...

Sau altfel spus:

Îți trăiești viața. Apare un străin.
Devine o pacoste, nu ai nevoie de el.
Dar pacostea poate deveni un obicei.

Așa ne-am întâlnit pe râul Congo,
care s-a întâlnit cu râul din povestea poetului.
- Râuri ce curg unele din altele,
râuri a căror șoaptă
n-o înțelegem mereu,
dar știm că e sinceră,
precum valea în care se adâncesc mereu și mereu.
Și atunci nici țările,
nici pacostea
și nici străinul
nu mai contează.
Contează numai susurul apei.