Îmi sap două lacrimi în marmură albă
Privire de gheață pătrund
și ar anotimp
o brazdă pe alta întorc,
în tăcere
dar viața nu vrea să dea pașii-napoi
se zbate în laț
de prezent muribund.
Pe culoar,
uși închise îmi blochează privirea.
Despletesc iar cununa
din spini de durere
înfigând flori de in
pe mormânt.
și ard mâini de ceară,
luminându-i cărarea
strigându-l cu vorbe,
strigându-l în gând.
Au prins iar copacii
în rod, anul ăsta
și... parcă-i urăsc
că-și văd de-ale lor...
în roșu și verde dansează în porți
și... mie mi-e dor...


Îmi sap două lacrimi în marmură albă
și marmura sapă în sufletul meu