îți scriu c-un fel de milă oarbă
și renunțare dureroasă
nu cred c-ai să zărești, măicuță
copii de-ai mei la tine-n casă

aș vrea... dar timpurile tulburi
destramă și clădesc imperii
în care adormim ca sclavii
pe patul propriilor mizerii

aș face mulți copii, vreo șapte
cântând mi i-aș striga pe nume
dar aș muri în clipa-n care
i-ar înghiți amara lume

cu ce povești să știu, măicuță
copii s-adorm la fel ca tine
când vezi cum Albă ca Zăpada
azi, mă reneagă și pe mine

ca epilog oricăror basme
sunt gloatele de farisei
în care nu vreau să se-nscrie
mărșăluind, copiii mei