Mi
s-a întâmplat mai întâi ciocolata asta,

neagră, amară,

ca o patrie petrecută pe spatele unui cal,
ca o vară lipsită de orice idee

ca-ni-cu-la-ră.

sentimentele se vând
pe aripi de fluturi,
pe schele,
spânzurați la etajele superioare
ale iubirilor mele
îngerii desenează vitralii.

luminile se aprind și se sting
și se discută
despre cai, ciocolată și despre patrie.

tu când o sa mi te
mai întâmpli în tâmplă
sau undeva mai aproape de inima inimii
sau de buze?

Cu un gest
aprig de Dumnezeu alb negru,
ți-am împins fotografia în retină,
(ia-ți
lucrurile si pleacă)
am zis,
rama am spart-o de zidul primăverii aseară
sau era toamnă
nici nu mai știu
cădeau frunze din aerul viu
și bătea vântul
ca un ceas invers
ora 3 după 4
și totul era încadrat perfect:

punctele de lumină
evident calculate
și ultimul tău cuvânt
zgâriat până la sânge
pe spate.

nu mă mai săruta
nu mă mai satur de tine,
ia-ți lucrurile și pleacă
mai bine
și ți-am împins fotografia în retină
cu un gest
de Dumnezeu
alb negru,
alb,
negru.