Armuri de greieri port pe la turnire,
Eșarfa ta pe lance mi-e de-ajuns.
Atâtea lupte fără dijmuire
S-au depănat ca pânzele din fire
Spre taina unui dor de nepătruns.
Eu călătorul,care-i pururi mire.

Fără blazon, pierdut în nemurire,
Iubind, ca nodul spada, înfloresc
Pe margine de drum, în corzi de lire
Vibrez cu irizații de safire
Și ca-ntr-un recviem bisericesc,
Armuri de greieri port, pe la turnire.

Cânt doruri și speranțe, în ascuns
Apar în lume, găurit de molii,
Al nesperanței sunt, același uns,
Sebastian cel săgetat, străpuns
De fluturele mov, pe buza colii,
Eșarfa ta pe lance mi-e de-ajuns.

Ce simt, o știi, e doar nețărmurire
Adăpostită tandru-ntr-un calici,
Sub frunza tremurată-n unduire.
Toiagul blestemat la înflorire
Va desena pa flamuri, cu arnici,
Atâtea lupte, fără dijmuire.

Timpul s-a-nchis, cu teamă, în clondire,
În așteptarea unui vechi totem.
Te-ascunzi de tine pe sub patrafire,
Nu vrei s-arunci în urmă o privire
Să vezi, cum amintirile din ghem
S-au depănat ca pânzele din fire.

Am să-ți aprind la geamuri, drept răspuns
Ecoului, în fuga lui eternă,
Șirag de licurici și-apoi împuns
De dor, Samson trădat și tuns,
Voi coborî eșarfa ta , în bernă,
Spre taina unui dor de nepătruns.

Cu anii nu mai am prea mult tocmire,
Și calu-n a lui coamă e cărunt,
Eșarfa înodată în neștire
Păstrează-n colț un dram de fericire.
Fără de zale, azi atâta sunt
Eu, călătorul care-i morții mire.

Eu, călătorul care-i pururi mire,
Spre taina unui dor de nepătruns,
M-am depănat, ca pânzele din fire.
Atâtea lupte fără dijmuire...
Eșarfa ta pe lance mi-e de-ajuns!
Armuri de greieri port pe la turnire.