Păcatul, ca o bufniță în miezul nopții,
Șoptește despre moarte, ca blestem al lui
Și scurge sufletul ca să-l transforme-n cîrpă
Să uite tot și
veacul nu mai curge
De parcă nu prin deznădejde ucide-am morții moarte
De parcă nu a iadului faptă trăim
Frica e vraciul ce ne dă curajul
Să adormim chirciți atunci cînd bufnița, prin țipăitul ei din miezul nopții,
ne răscolește gîndul
tresari prin somn
și doar blestemi atunci păcatul ce crește morții viață
adormi să uiți
e clipa fericirii