Sunt taine rostuite în piatra sidefie,
Și tu, culegătorul, le decantezi născânde
De stihuri singurate-n cuvânt ca apa vie.
Aleargă-n căutare, prin șoaptele plăpânde,

Torentele avide, sub bolți de vis, rănite.
Din scoici cu valve dure, limanului străine,
Irump rotiri albastre, pierzanii nenumite,
Nocturn trecând prin ochiul eliberat de sine.

Tălmaci de voci, Poetul la cap de pod se-aține,
Cerșindu-și penitența instanțelor supreme;
Și umbrelor fugare grăbit e să le-anine,
Arzând în focul sacru, galactice poeme.

Se nasc îngemănate, în piatra sidefie,
Lumină și-ntuneric, extaz și agonie...