Pe drum


Pe când voiam să înțeleg ce spune dl. Eliot
în a sa Þară a bric-à-brac-ului


1. mergeam pe jos
nisip, pietriș, astfalt – ardeau

2. purtam sandalele de piele
și pășeam
pe țigla spartă

3. m-ați fi putut asemăna
cu roșia furnică ce aleargă
prin paie – vara

4. însă eu nu rătăceam;
un gard înalt,
cu frunze palide de praf,
cârmea în față
drumul crud

5. lângă o poartă, răsturnat
ședea țiganul;
și-ntinse-n drum, din poala-i albă,
picioare negre mă-ncurcau

6. să calc pe ele
– îmi fu’frică
pe lâna neagră, descâlcită
din două gheme mari

7. ciudat! sandalele de piele ale lui Ulise
și Penelopa care, iat-o!, descâlcea

8. mergeam pe jos
nisip, pietriș, astfalt – ardeau

9. și o bancnotă se zărea
în mâna-i neagră
– țiganul mă plătea

10. să nu țin drumul
până la cetate


iulie 2007


Spleen…

În 1922, Lajos Zilahy a scris un roman de
amor popular, “Primăvara fatală”.
Vai, inima-mi studențească a plâns
(nu chiar în ’22…).


caleașca zăpezii oprită-i la poartă
mă așteaptă o fugă în munți
odaia e caldă, un ceainic pe masă
vârcolaci aburește pe nară, cărunți

stau singur în jilț și-mi năzare
uitată-n caleașcă, o fugă în munți
odaia e caldă și-un cearșaf se strecoară
între perini ca un sân de cadână

în dreapta-mi răsună chitara, sleită
n-am să ies ca s-o prad
caleașca zăpezii; pe vecie oprită
la mine la poartă, la mine în prag

decembrie 1996

În salină, la Praid

urmele negre ale pașilor
pe blatul de sare
– asemeni cărnii de pește
la grătar

fiul meu explicând unei doamne
despre minerul
sculptat pe perete,
prizonier

în jurul nostru
copiii tușind;
răsuflările lor ridicându-se,
strălucind – ca de sare –
în lungul pereților;
prizonieri

august 2009


Apăsând

Pentru Doriana

priveam timpul, în prima lui parte
ca un călător ce contemplă
râul – în picioare

zâmbetul meu
fusese împrumutat unor fapte trecute,
încremenite pe hârtie

râul cotește, uneori
– când te apropii prea mult

când apeși nisipul,
apa rămâne
o clipă

caut uneori în aer,
în juru-mi, lângă mine – pe pernă
locul ascuns

dacă apăs, sunt convins
clipa rămâne
o clipă
iulie 2009


Autoportret

“Descumpănit de banchetul fantomă, Bombur
Yambarzal i-a cerut sfatul lui Abdullah.”
(Shalimar clovnul de Salman Rushdie,
pag. 106, Polirom, 2006)

șoarecele de câmp
furișat în hambar;
nu poate pleca
– e prea gras

șoarecele de câmp
așezându-se, reașezându-se
lângă știuletele știrb

boabele lipsă
– pe gustul șoarecelui;
boabele prezente
– în gândul lui

iată-mă-s!
șoarece de cărți
cu burta plină,
cu gândul flămând

Sovata, 2009