Dedublarea aceasta mă chinuie de ceva vreme.
La început, eram una - și-atât.
În timp am devenit doi,
doi - dar cu drepturi egale.
Apoi ai început să mă câștigi, cumva...
Încât la un moment-dat
îmi pare
dețineai cu mult mai mult din mine decât mine.

Între timp, au mai trecut câteva tăceri,
ceva frânturi de vreme,
vreo două vieți să tot fi fost...
și uite că m-ai câștigat;
acum ești tu.
EU nu mai sunt demult.

Mai stau și mă întreb
(destul de des)
"Unde am plecat?"
"Unde aș putea fi?"
Dar nu mă găsesc mai niciodată.
Și e trist. Eram, și nu mai sunt.
N-ai fost, și uite ca ești...