Îmi pare lumea că-i pe dos
De cum gândesc c-ar trebui...
Iar eu sunt plin de moft. În slăvi sui
Crezându-mă poet, ritos,

Chiar timpul, poeziile-mi, cu ceară.
Din lumânare moftul picur
În astă lume moftu-i sigur...
Cu siguranță, când pe seară

Sub geamul zânei, trubadur,
Poemul meu cel plin de moft
Tot recitând prostește,-aloft,
Și ca să tac nu mă îndur

Chiar de-s penibil și o știu.
Îmi pare lumea că-i pe dos
Și întăresc tristu-i hidos...
Sunt moft, mă cred poet târziu.