un zurgălău se clatină în dreptul respirației tale
și într-o bună zi va suna.
o ninsoare ațoasă încearcă să te învăluie încearcă să-ți dea contur.
în cele din urmă Zăpada-Mamă, acoperind lumea, va găsi
un loc mai curat să te nască.

ce minune-i să taci, iar tăcerea să-ți anunțe prezența
precum liniștea încremenită a lacului anunță
că lotusul e gata să se desfacă.

imposibil să-ți aflu numele, numărul, sfera.
imposibil să-ți justific absența după ultima ta clipocire-n noroi.

între timp a venit sărăcia cu înțeleapta-i idee
să numărăm împreună ieșirile soarelui nostru din nori

deși fiecare își mînă în voie catârul
fugărindu-i pe spate
incandescentul bob de sudoare
spre coama arzîndă a lanului de floarea-soarelui
unde vom strînge în pumn arderea noastră de tot.

dar tu bagă de pe acum puțină lumină în bulgărul de zăpadă
- lumină din asta rece ca zorii –
strânge-l în pumn și pune-l în pod la păstrare,
să ai și tu acolo o lumină pentru zile negre
pentru cazul cînd zilele negre nu vor mai înceta
să-ți întunece casa. Atunci podul cu șoareci cu vechituri și
păianjeni va însemna sfîrșitul orbecăirii tale.

și ține minte: nopțile acestea prost gîndite
vor mai dura
pentru că tot ce e prost gîndit - durează.

amintește-ți de focul ucis de troiene.
adu-ți aminte de timpurile acelea mănoase
cînd mărul dacă înflorea –
înflorea definitiv.