Lumea a devenit un vis bizar
Pentru cel care a avut îndrăzneala lui Icar
Cad lacrimi de foc peste aripile-i de șindrilă
Noroiul domnește peste universul de cleștar
Poarta bisericii e mare, zăvorul greu sugrumă trandafirul roșu
Timpul se ascunde în morminte sub lespezi devenite trup
Moartea se prelinge încet pe ziduri
Neantul țipă din cupolă

Îngerii se ascund sfioși în păru-i
Acolo unde mâna sa îi omoară
Privi-vor iarași cerul
Din ochii nemișcați ai unei rândunele
Ghioceii, florile de măr, în temnița din munte
ÃŽn mintea unui zeu pribeag