Rupe-mă din coasta popii
fă-mă noapte zorilor
și-apoi lasă-mi doamne ochii
de lumină ciorilor.

Să mergem Quasimodo
ia-ți cocoașa
îți dau și zdrențele și ochii stinși
văzduhul e pustiu, încremenit, nici moartea
nu-și bea-ntunericul pe-aici.

Am cîntat la margine
și aspră și spartă-mi era vocea
duși toți morții, viii și încă, cei altundeva
îmi țineam în palme cîmpia
și mă nășteam în fir de iarbă
aveam cenușa, copiii, iubirile, miturile
toate mirajele
ochii și
cuțitul.
Am plîns la margine
și aspră și spartă-mi era lacrima.

Aminte ia, cîmpia-i fermecată
un vis îți surpă iar cuvîntul
acolo n-o să-ajungem niciodată
acolo luna-ți lasă liber vîntul.

Smirnă arsă-n ruptă cruce
ia-mă sînge, lumea nu-i
fă-mă noapte la răscruce
și mă lasă nimănui.