Sunt legat în lanțuri ca smintiții
închis într-o celulă, hămesit
bătut și torturat de mine însumi
prin lacrimi și prin ziduri mă simt rănit.

Și printr-o moarte timpurie
ce stă închisă-n pieptul meu,
nădejdea mea și mângâierea
sunt lacrimi ce mă urmăresc mereu.

Ador înalta ta splendoare
dar să mă chinui în al meu trup
și simt cum totul n-are viață,
simt cum totul i-a sfârșit.

Această floare ce străluce
ca un vultur făr` de gher`-
eu stau și plâng în astă lume,
plâng și plâng în nori de fier.

Sicomori pierduți iubito,
să ne plângem legați la mâini,
la pieptul tău să cad pe gânduri,
să fiu altarul tău de plumb...