Vai, suflete zdrobit în mici fărâme,
Pierdut de ești în cețuri și-n tenebre,
Zile și nopți ca mari migrări de zebre
Lutu-ți împing spre un tărâm cu râme,

Că, agățat în putrede parâme,
Îngerul tău, greu încercat de febre,
S-a înrobit dilemelor celebre
Și templul cunoscut stă să-l dărâme.

Că de aceea trupul, tot mai flasc,
Purtând doar umbra laptelui de maică
Și-n vine stors veninul de șerpoaică,
Se pierde-n praf pe drumul de Damasc
Sub milostivul, implacabil teasc
Când înflorește osul la Drăgaică.