Cu umilință, tandru, peste-un mormânt ardent,
Pe-un insensibil monument
Pe care-a ta splendoare-l formează obosită
Din umbre, vis, pasiune risipită,
Eu mor, eu mor de-asupra, mă surp și cad afund;
Însă abia mă nărui peste mormântul scund,
A cărui masă-nchisă spre scrum mi-atrage fața,
Că moarta-aceasta falsă, -n care se-ntoarce viața,
Zvâcnind, deschide ochii, mă mușcă și mă ia,
Și ne-ncetat îmi smulge o nouă moarte-n ea
Mai prețioasă decât viața.


(traducere de Ștefan Augustin Doinaș)