O lacrimă e țesută din toate zilele nenăscute de ieri
și din fiecare moarte pe care ai întâlnit-o în tine,
e zidul care pleacă din tăcerile adunate din toate zgomotele lumii,
e carnea care te doare la cea mai subtilă atingere a neputinței,
nu te eliberează suav cum îți prescrie orice rețetă
și nu cade în valuri stâncoase, umede de glorie.
O porți sfârșit de puteri în marea de clipe trecute și viitoare,
ca un semn înroșit cu fierul încins pe molecula primă,
până când însuși bătrânul cu părul nins și toiag
se întreabă dacă nu cumva ai izvorât din lacrimi.