Plouă iar și n-am umbrelă
Că mi-am rupt-o într-o creangă,
Vaca-mi scapă din tutelă
Fără sfoară și talangă.

Plouă-n parcuri cu atele
Pe alei pustii de ceară,
Doar deșertul mâinii mele
Și-ar dori așa povară.

Norul rupt îmi ia speranța
C-o să-mi văd adâncul minții,
Parcă-i Baba Cotoroanța
Lepădându-și bleagă dinții.

Sunt sleit de-atâta ploaie,
Și de vânt, și de blesteme,
Lung toiagul mi se-ndoaie
Prin torentul mov ce geme.

Vaca ugerul și-l spală
Cu bulbuci din apa morii,
În debila amorțeală
Mă fraternizez cu norii.


Marcel Cuperman
06 Iunie 2010