Și privindu-ți aripa,
da! aripa ta cea frântă
care a orbit în lumina lunii...

Da! Eu, eu care plutesc în adiere
și spunându-mi clar că văd adâncuri,
adâncuri solitare putrezite-n floare

Oare eu am propria-mi arumură?
Căci tu, tu ca un zeu stai sub
talpa demiurgului și I-o săruți

Singură sus ești, singură și orbitoare,
singură plângi iubito și sigur
te asemeni cu o floare

Ai chipul înaripat zburând în depărtare
și eu sun jos cu lacrimile-n umbră
și plutesc difuz ca-ntr-o ispită...